Nunta la restaurant sau nunta la cort?

Nunta la restaurant sau nunta la cort?

 

În urmă cu câțiva ani, părinții, bunicii sau străbunicii noștri nu aveau foarte multe opțiuni atunci când venea vorba despre locul unde ar putea să își organizeze nunta. De cele mai multe ori, nunțile erau făcute la cort. Odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au schimbat și oamenii s-au modernizat, optând pentru organizarea nunților la restaurant.

În zilele noastre, însă, a revenit moda nunților la cort. Care sunt avantajele și dezavantajele în a-ți face nunta în natură, la marginea unui lac sau chiar în propria curte?

 

Alegerea cortului poate fi tentantă dacă ne gândim la spațiul deschis, verdeața sau apropierea lacului. Prima impresie poate fi minunată, mai ales dacă ai un cort frumos amenajat, atât în interior, cât și în exterior. Totodată, decorul ți-l poți face exact așa cum îl dorești. Există însă și lucruri mai puțin plăcute atunci când optezi pentru cort în defavoarea unui restaurant.

În primul rând, vremea care îți poate pune bețe în roate. Nimeni nu și-ar dori ca o banală ploaie să îi strice nunta. Pot exista situații când meniurile sau decorațiunile să își ia zborul la propriu de la nunta ta. Totodată, temperaturile îți pot da bătăi de cap. Fie ar putea fi prea cald, fie invitații ar putea dârdâi de frig. Dar hei.. există și o parte bună în această situație: în acest fel ar fi nevoiți să danseze pentru a nu îngheța de frig. De cele mai multe ori, aparatele de aer condiționat sau „încălzitoarele” amplasate în astfel de corturi nu pot face față. O altă problemă ar putea fi prezența toaletelor ecologice care este posibil să nu fie pe placul tuturor invitaților.

Pe de altă parte, nunta la restaurant te scapă de aceste griji inutile. Însă, din păcate locația nu poate fi schimbată în funcție de povestea sau tematică pe care și-ar dori mirii să o ilustreze. Puteți aduce însă anumite decorațiuni care să scoată din anonimat sala respectivă.

Totuși, este adevărat că nunta organizată la cort poate fi ceva inedit și poate da o notă de romantism. Astfel, dacă doriți să optați pentru această alegere, asigurați-vă că puteți face față cu brio tuturor problemelor care ar putea apărea.